Str. Voila nr. 114, CAMPINA, Jud. PRAHOVA
Telefon: 0344.101.118

Articole și noutăți

Diagnosticul diferențial al schizofreniei

Tulburarea psihotică datorată unei condiții medicale generale

Un diagnostic de schizofrenie ar trebui pus numai după excluderea cu atenție a altor condiții medicale non-psihotice care pot fi identificate după o examinare clinică, un istoric medical complet sau a unor date de laborator.

Psihoza asemănătoare schizofreniei este mai întalnită la indivizii care au suferit o leziune la cap, iar traumatismul nu a avut loc in nicio regiune particulară din creier. Alte condiții medicale care pot produce simptome asemănătoare schizofreniei sunt epilepsia de lob temporal, dar și psihoza francă.

Tulburarea psihotică indusă de substanță

Ca și in populația generală, abuzul de substanță a devenit mult mai intâlnit printre indivizii cu tulburări psihice în ultimele patru decenii. Deoarece atât de multe substanțe legale sau ilegale produc simptome asemănătoare simptomelor din schizofrenie, diagnosticul diferențial dintre uzul de substanță și schizofrenie bazat doar pe prezentarea clinică este foarte dificil de stabilit.

Deși diferența dintre psihoza indusă de substanță și cea indusă de schizofrenie este subtilă, s-au facut progrese în stabilirea criteriilor care pot face distincția între cele două. De exemplu, psihoza indusă de amfetamină poate fi diferențiată de schizofrenia paranoidă prin prezența halucinatiilor vizuale si absenta relativa a tulburării de gandire. Comparativ cu schizofrenia, psihoza indusă de amfetamină este de asemenea mai probabil să conducă la distorsionarea imaginii corpului.

Psihoza indusa de uzul acidului lisergic (LSD), ca și cea indusa de amfetamină, se poate diferentia de psihoza din schizofrenie pe baza prevalenței crescute a halucinațiilor vizuale și de asemenea pe baza preocupărilor mistice sau a lacunelor subtile in logică. Psihoza indusă de LSD și psihoza schizofrenică se diferențiază prin dezorganizare conceptuală și emoție mai mare, dar și prin mai putină întârziere motorie și afect plat. S-au făcut de asemenea încercări pentru a diferenția simptomele psihotice din schizofrenie și efectele disociative ale compusului fenciclidina (PCP), din nou cu rezultate mixte.

În ciuda eforturilor mai multor cercetători, este destul de evident că doar pe baza simptomelor nu putem diferenția stările induse de substanță care sunt asemănătoare schizofreniei de tulburarea in sine. Când identificarea substanței este nesigură sau când s-a facut abuz de mai multe substante, aspectele clinice vor fi cu atât mai putin utile in obținerea unui diagnostic precis.  

S-a constatat că pacienții psihotici cu abuz de substanță care prezintă simptome psihotice cu durată ce depășește durata acțiunii substantei, dar nu mai mult de sase luni, au spitalizari mai scurte, nevoie de mai putina terapie farmacologică, un prognostic mai bun la externare și riscuri familiale mai scăzute pentru tulburările psihice decât prezintă indivizii psihotici cu abuz de substanță, a căror psihoză depășește ca durată șase luni. De aceea, diagnosticul diferential al schizofreniei si al psihozei induse de substanță necesită observații adecvate ale evoluției tulburării.

Tulburarea delirantă

Deși tulburarea delirantă (paranoidă) este o afecțiune rară, se poate confunda foarte usor cu schizofrenia paranoidă și de aceea trebuie făcută diferența cu atentie cu acest subtip de schizofrenie. Tulburarea delirantă cuprinde un grup de sindroame in care delirul este elementul comun; oricum ar fi, indivizii cu aceasta tulburare nu indeplinesc toate criteriile pentru schizofrenie. Delirurile sunt bine sistematizate si dezvoltate logic. Inainte de DSM-5, tulburarea delirantă era numită tulburare paranoidă, dar aceasta tranziție reprezinta evolutia diagnosticului care include deliruri in care persecutia sau gelozia nu sunt accentul principal. Pentru diagnosticul diferential al tulburarii delirante si schizofreniei paranoide, este important sa stabilim prezența sau absența halucinațiilor. Halucinațiile pot fi o trăsătură a schizofreniei paranoide dar nu se asociaza cu tulburarea deliranta. Tulburarea deliranta se diferentiaza de schizofrenia paranoida pe baza absentei simptomelor pozitive, cu exceptia delirului. In plus, delirul experimentat de persoana cu tulburare delirantă este de obicei plauzibil și non-bizar.

Tulburarea psihotică scurtă

Diagnostic tulburarii psihotice scurte este adecvat pentru persoanele care prezinta simptomele clasice de schizofrenie, dar cu durata scurta de timp. Pentru a pune acest diagnostic, simptomele precum limbaj dezorganizat, comportament dezorganizat, idei delirante sau halucinatii trebuie sa fie prezente pe o perioada de minim o zi, dar nu mai mult de o luna. Tulburarea psihotica scurta este de obicei cauzata de un eveniment foarte stresant, individul afectat fiind copleșit de frămantari emotionale sau confuzie. Desi aceste simptome dureaza o perioada limitata de timp, tulburarea poate fi grav debilitanta pentru individ si poate avea risc crescut de vatamare din cauza tulburarii cognitive, structurii gandirii delirante si judecatii defectuoase impuse. In unele cazuri de tulburare psihotica scurta, existenta unei tulburari de personalitate asemanatoare perioadei prodromale din schizofrenie (simptome mai putin severe asemanatoare schizofreniei) poate sugera schizofrenie. O examinare atenta a structurii de personalitate si observarea evolutiei clinice vor clarifica acesta diferență.

Tulburarea psihotică indusă

Dacă un individ se prezintă cu un delir asemanator in conținut cu delirul stabilit anterior la un alt individ, se poate pune un diagnostic de tulburare psihotiva indusa. In multe cazuri, cei doi indivizi sunt rude si, in relatia lor, primul care a devenit psihotic este de obicei membrul dominant. Psihozele induse se petrec de obicei intre doi indivizi, de aceea această tulburare este numita și ‘’folie a deux’’, dar pot fi intalnite și intre membrii unui grup mai mare. 

Tulburările afective 

Diagnosticul diferențial intre schizofrenie și tulburările afective majore cu simptome psihotice poate fi dificil. Halucinațiile și ideile delirante se intalnesc la multe persoane cu manie sau depresie și pot fi asemanatoare celor din schizofrenie. Cele două tulburari se diferențiază in DSM-5 in functie de durata episodului maniacal sau depresiv. Bineinteles, cunoasterea duratei simptomelor prezente in cursul unei boli poate fi dificila.

Pentru a face diagnosticul diferential intre schizofrenie si tulburarile afective, clinicianul trebuie să examineze conținutul halucinatiilor și al delirurilor individului. Dacă aceste trăsături psihotice sunt concordante cu starea de dispozitie a persoanei, se poate suspecta o tulburare afectivă. De exemplu, mania este de multe ori caracterizată prin deliruri de grandoare, in timp ce indivizii cu depresie prezintă deseori deliruri de vinovație și păcat. Continutul halucinatiilor auditive se poate conforma si starilor de dispozitie si daca apar tonuri de bucurie sau disperare, acestea pot de asemenea să ajute la diagnosticul diferențial. Dacă halucinațiile sau delirurile sunt ambigue si daca individul afectat nu poate fi diagnosticat nici cu schizofrenie, nici cu o tulburare de dispozitie, este adecvat diagnosticul de tulburare schizoafectiva.

Dacă bazat pe diagnosticul unui interviu clinic amănunțit, diagnosticul unei persoane psihotice este încă neclar, este util să obținem informație despre boala psihică de la rudele biologice. Deși istoricul psihiatric familial nu face parte din criteriile de diagnostic ale DSM-5, familia, gemenii, adopția și studiile genetice moleculare sugerează că un individ psihotic cu rude afectate de schizofrenie este mai probabil sa aibă schizofrenie, pe cand unul cu rude cu manie sau depresie este mai probabil să aibă o tulburare afectivă.

Bibliografie selectivă

  • Schizophrenia – seria The Facts, ediția a IV-a, 2019 – Ming T. Tsuang, Stephen V. Faraone, Stephen J. Glatt; Oxford University Press
  • Schizophrenia, ediția a II-a, 2015 – David Castle, Peter Buckley; Oxford University Press.

Share this post

Lasă un răspuns